De câte ori în viaţă nu am avut impresia că toate zilele sunt la fel, monotone uneori triste ca o veşnică ploaie de toamnă?

Unele întâmplări sau apropierea unei zile pe care o aşteptăm de mult timp rup această monotonie... Obligaţi de circumstanţe facem ordine în jurul nostru, în minte şi suflet. Vom avea ocazia să găsim poate şi borcanul cu formol în care ne-am pus sentimentele la conservat... Am şi uitat de el nu-i aşa, dar deschizându-i capacul cu emoţie, vom redescoperi fiecare din noi că, din nou:

 

Aş vrea s-adorm ţinându-te în braţe Să mă trezească mângâierea ta... Să simt din nou fiorul unei şoapte Să te iubesc cum n-am iubit pe-altcineva Aş vrea să fii a mea sută la sută, Să fiu al tău cu tot ce am şi sunt Să nu avem „al meu şi-al tău” vreodată Nici în purtare, nici în gând. Aş vrea s-adorm odată-n ale tale braţe Să nu avem să ne iertăm nimic în acea zi... Să te-ntâlnesc din nou în altă viaţă... În care-alături veşnic noi să fim...

Nu am citit demult ceva mai profund, mai sensibil... Pe de alta parte modul in care e prezentata informatia pe site tradeaza o logica imbatabila (nu as vrea sa ne contrazicem vreodata, dar probabil nu vom avea ocazia).
Dar nu tie as dori sa ma adresez ci persoanei de linga tine. Incearca sa il intelegi. S-ar putea sa fie ultimul reprezentat al unei specii pe cale de disparitie! M-as considera fericita sa nu am dreptate iar intr-o zi sa mai gasesc si eu un astfel de OM. Macar acum stiu ca mai exista!